ISTORICUL PAROHIEI RĂDUCĂNENI
Răducăneni, vechi târguşor din fostul judeţ Fălciu, actual judeţul Iaşi, este situat pe valea pârâului Bohotin, afluent pe dreapta Prutului, la 41 km depărtare de Iaşi spre Huşi. Săpăturile arheologice au scos la iveală resturi din cultura sec. X-XII, urme pe care unii le atribuie pecenegilor. Aşezarea a fost întemeiată pe moşia Răducanu Rosetti, de la care vine şi numele satului, după începutul sec. XIX. Stăpânul locului a adus colonişti catolici din părţile Romanului pentru cultivarea pământului şi evrei pentru viaţa economică a târgului. Aşezământul şi învoielile târgoveţilor cu proprietarul s-au făcut prin hrisoavele din 1816 şi 1818. Lista iarmaroacelor din Moldova ne arată că la Răducăneni era târg duminica.
Comunitatea catolică din Răducăneni este relativ nouă, întrucât documentele arhivistice ne arată faptul că primii locuitori catolici de aici au fost aduşi la începutul secolului al XIX-lea din satele catolice din jurul oraşului Roman de către hatmanul Răducanu Rosetti. Astfel primii catolici din Răducăneni au sosit aici în anul 1806, şi s-au amplasat pe dealul Pietrosu. Aceştia, deşi şi-au schimbat domiciliul, nu şi-au schimbat religia, fapt pentru care una dintre preocupările lor a fost şi aceea de a avea un lăcaş de cult, ceea ce au şi realizat în anii 1807 şi 1808 construindu-şi primul lăcaş de cult.
În anul 1825, din cauza alunecărilor de teren, a început strămutarea gospodăriilor catolicilor de la Pietrosu pe actuala vatră a Satului Vechi. Aici, conform Schematismului Misiunii Catolice de Iaşi, lângă locul bisericii actuale, între anii 1826 şi 1829, catolicii şi-au construit o biserică de lemn, care a suferit mai multe renovări şi amenajări, dăinuind aproape o sută de ani.
Crescând numeric, comunitatea catolică din târgu Răducăneni a dorit să-şi mărească biserica, dar nu a avut impulsul necesar executării unei asemenea lucrări. În anul 1900, venind pentru câteva zile la Răducăneni, părintele Ioan Poglut i-a învăţat pe credincioşi cum trebuie să lucreze pentru a realiza biserica pe care o doreau. În anul 1903, s-a început adunarea fondurilor, însă până în anul 1914 nu s-a lucrat aproape nimic. Odată cu venirea părintelui Iosif Tălmăcel s-au întocmit planurile de execuţie a actualei biserici, în stil roman combinat cu nuanţe gotice.
Actuala biserica a fost construita în perioada 1914-1938.
În vara anului 1914, noul paroh de Huşi, părintele Felix Raffaeli, şi părintele Benevenut Wiener, administrator parohial la Răducăneni, au hotărât să treacă imediat la acţiune. Au adus aici pe meşterii italieni Alois şi Petru Zotto, iar în ziua de 10 iulie 1914 au început săpăturile pentru temelia bisericii. La 16 iulie 1914 s-a obţinut autorizaţia de construcţie a bisericii, iar a doua zi s-a sfinţit şi s-a pus piatră de temelie. Lucrările iniţiale au fost conduse de meșterii italieni Luigi şi Pietro del Zotto.
Venind ca paroh de Răducaneni, la 21 iulie 1916, părintele Benevenut Rudolf Wiener s-a folosit de arhitectul austriac Henric Jasz. Ulterior, planurile bisericii au fost revizuite şi definitivate de arhitectul Ferdinand Höflich din Bucureşti. Execuţia construcţiei a fost făcută de antreprenorul italian Lorenzo Collavigni din Huşi, cu meşteri pietrari aduşi din Italia, de la Forgaria.
Părintele Benevenut Wiener i-a mobilizat aşa de mult pe credincioşi, încât, prin eforturi fizice şi financiare deosebite, s-au ridicat zidurile bisericii şi stâlpii de susţinere a plafonului. Zidăria turnului era gata şi trebuia să se monteze lemnăria şi crucea turnului.
După moartea tragică a părintelui Wiener (26 octombrie 1926), când zidăria turnului era gata şi trebuia să se monteze lemnăria şi crucea turnului, lucrările de construcţie au fost continuate de părintele Daniel Hampel. O lună mai târziu s-a încheiat zidirea turnului. Biserica a fost tencuită în exterior în anul 1937, iar în anul următor s-a încheiat tencuitul interiorului bisericii.
Prin grija noului paroh, părintele Daniel Hampel, în anul 1929 s-au adus din Bavaria (Germania), clopotele bisericii şi un ceas în turn cu patru cadrane, după care s-a realizat acoperişul turnului. În turn sunt 3 clopote, unul în greutate de 1350 kg, - dedicat Sfinţilor apostoli Petru şi Paul, unul de 620 kg - dedicat Sfintei Fecioare Maria şi unul 350 kg - dedicat Sfântului Anton. În anii următori s-a realizat şi acoperişul bisericii, din tablă zincată.
Sub coordonarea pr. Felix Raffaeli, biserica a fost tencuită în exterior în anul 1937, iar în anul următor s-a încheiat tencuitul interiorului bisericii. Ulterior s-au făcut duşumelele, s-a construit altarul din marmură şi s-a amenajat restul interiorului. Pictura din biserică a fost renascentistă cu nuanţe bizantine.
Cutremurul din anul 1941 a afectat tencuiala bisericii şi a fost nevoie de o intervenţie rapidă, coordonată de preoţii Mihai Demeter şi Nicolae Ivanciuc. Ulterior, seismele din anii 1977 şi 1986 au devastat biserica aşa de mult, încât specialiştii au hotărât executarea unor lucrări de consolidare a rezistenţei. Ele au fost începute, în toamna anului 1986, sub conducerea părintelui Petru Solomon, dar sistate în anul următor. Lucrările au fost continuate din 1994, de părintele Anton Farcaş, care le-a şi încheiat în 2003, când biserica a fost sfinţită în mod solemn în ziua de 12 octombrie.
Biserica actuală în stilul roman combinat cu cel gotic are următoarele dimensiuni: lungime - 32 m, lăţime - 17 m, înălţime - 24 m şi înălţimea turnului - 49 m.
Hramul Bisericii este în cinstea Sfinţilor apostoli Petru şi Paul, sărbătoriţi în ziua de 29 iunie.
